Lansăm HRemotion 2009-2010

Mâine (miercuri) la ora 17:00 lansăm HRemotion! Anul acesta va fi mai bogat. Vor fi 21 de organizații studențești în comunitate, vom avea câte 2 membri din fiecare organizație și pe parcursul acestui an vom avea întâlniri de sharing, traininguri, un sistem de mentorat și coaching, o platformă online cu mai multe instrumente (wiki transformat într-o bibliotecă virtuală, rețea ning), un spațiu deschis în care membri comunității vor putea experimenta, crea, lua feedback. Ne vom cunoaște, vom găsi pasiuni comune, vom lucra împreună, vom învăța, vom construi și vom dezvolta împreună comunitatea HRemotion.

Vom avea alături de noi pe toți cei care au participat la HRemotion de la început sau s-au alăturat în timp, vom avea alături HR-iști cu experiență, oameni minunați care ne vor împărtăși din experiența lor.

Mâine la lansare, ne vor fi alături Mihaela Feodorof, Marian Staș și Roxana Mocanu.

Suntem găzduiți de MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană și le mulțumim mult pentru asta. Este o plăcere pentru noi să deschidem acest drum într-un loc atât de frumos :) .

Dacă dorești să participi la lansarea HRemotion, trimite-ne un e-mail la hremotion@hremotion.ro și în funcție de numărul locurilor disponibile, îți vom trimite o invitație.

Ne vedem la MNAC!